Trecea prin mormanele de frunze căzute ca şi cum ar fi fost o fantomă. L-am urmărit până sa aşezat pe o stâncă. M-am dus mai aproape, încet, pentru a vedea ce şi cine este. Speram să nu mă audă dar foşnetul covorului arămiu m-a dat de gol. Şi-a întors capul cu părul negru ca tăciunele şi ochii de culoare zmaraldului şi se uita la mine cu o pofta nebună. M-a luat frica.
- -Vino mai aproape . Promit că nu te muşc. Nu-ti fie teamă.
Mă apropii încet până am ajuns în dreptul lor şi acestă făptură m-a invitat să iau loc lângă el. Am fost de accord şi m-am aşezat pe aceeaşi stâncă.
- - Cum te cheamă?îl întreb cu multe emoţii?
- - Eduard… Dar pe tine cum te cheamă? Te cunosc dar nu ştiu de unde?
Eduard o luă pe fată de mână şi o îmbrăţişă.
- - M-am îndrăgostit de tine. Aş vrea sa mă iubeşti, crezi că ai putea? Ai putea să iubeşti unul ca mine?
- - Da. De ce să nu pot?şi-i mângâi faţa aceea imaculată. Da aş putea să te iubesc. Şi îl sărută, dar până sa îsi dezlipeasca buzele ei de cele cărnoase ale lui Eduard, băiatul se transformă intr-un mic maldăr de praf.
Fata nu va ştii niciodată ce sa întamplat şi mereu va fi tristă pt ca nu îl mai poate atinge pe frumosul sau iubit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu