Intra in incaperea slab luminata de o candela, ce palpaia incet in coltul camerei. Gasi pe mica noptiera, o carte veche, ce avea o coperta verde ,ce imita pielea si era legata cu o funda visinie ca sangele. Timid desface materialul sangeriu, acesta cazand jos ca un fulg de nea. Adam si-a dat seama ca defapt ceea ce are in maini nu este o simpla carte. Este jurnalul Emei. A vazut ca data din anii 1800, si nu-si dadea seama cum de o fiinta atat de tanara si frumoasa poate fii asa batrana.
Deodata simtii o mangaiere pe obrazul infierbantat. Se intoarse si dadu de privire senina a Emei. Era imbracata intr-o rochie lunga de matase ce avea culoare zapezii. Avea manusi negre ce o facea sa pare un inger venit pe Pamant.
-Vad ca mi-ai descoperit secretul! spuse Ema.
Baiatul inghitii in gol si isi dadu seama ca nu facuse ceea ce trebuia. Fiindu-i frica de ce avea sa-i faca acesta fiinta incantatoare , ii dadu o lacrima pe obraz. Aceasta isi scoase o batista din posetuta neagra si ii sterse micile cristale ce cadeau din ochii lui Adam.
-Nu-ti voi face nimic, spuse femeia fara sa se uite in ochii lui. Promite-mi ca nu vei spune nimanui varsta pe care o am, si il saruta pe baiatul, ce se inrosise din cap pana ini picioare. Acum pleaca si tinete de cuvant.
Baiatul dadu din cap si parasii camera. Femeii ii dadu lacrimile si scoase din dulapiorul de la oglinda un pachet de chibrituri. Rupsese toate foile jurnalului , le pusese in mijlocul camerei si le dadu foc. Toate amintirile acum erau un musuroi , negru, de scrum.
** Asta am facut si eu cand cineva mi-a descoperit jurnalul. Mi-am ,,omorat” toate amintirele.**
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu